Aproape adormit, dar desprins de tot ce este firesc. Parca plutesti, usor, gratios, mai linistit si fericit decat credeai vreodata ca suporta firea ta sa fie.
Deodata un sentiment violent care te smulge brutal din abisul acesta de placere prin senzatia de cadere in gol nu numai ca iti strapunge, dar iti alunga fericirea aceasta puerila si iti aduce spaima in suflet.
Cunosti visul acesta? Bineinteles ca stii!
Iti imaginezi cum ar fi sa ai sentimentul acesta cand esti treaz, in timp ce existi, mergand pe o strada din lumea reala cu oameni care te privesc?
Cel mai frustrant mi s-a parut faptul ca nu puteam sa ma zbat si nu aveam unde sa cad mai jos de asfaltul de sub talpile mele in timp ce sufletul mi se lovea agitat de peretii interiorului meu incercand cu disperare sa se prinda de o ramasita de liniste facuta adineauri praf si tandari.
Cred ca in aceast razboi interior, mi-a fost lovita inima din greseala, fiindca ochiii aproape puteau sa vada conturul ei luptandu-se sa evadeze afara din piept.
Cu genunchii tremurand, pasi nesiguri si o respiratie greoaie, inaintam in mers, dar mintea mi se golea tot mai rapid.
Eram aproape sigura ca il cunosc de undeva. Dupa felul in care a incremenit in fata mea mi-am dat seama ca si el ma recunostea de undeva. Abia cand am trecut unul pe langa celalalt, dupa ce i-am inhalat parfumul atat de cunoscut odata, mi-am amintit.
…Doar dragostea neimplinita poate fi romantica!
“Doar dragostea neimplinita poate fi romantica!”
ce-mi place cum ai spus asta!