Alergand dupa suflet…


Afara era innorat, picura cu picuri marunti. Eu alergam cu picioarele goale spre ea. Aveam in mana un cadou pe care incercam sa-l feresc de atingerea ploii.

Cand in sfarsit am vazut-o mi s-au luminat ochii si inima a inceput sa zambeasca. Era sus pe un zid inalt aratand splendid. Razele soarelui si-au concentrat lumina exclusiv asupra pielii ei catifelate, fine, asupra trupului ei acoperit doar de un sal.

Vedeti voi, ploaia  aceasta nu era o ploaie obisnuita. Fiecare  strop ma dizolva si micsora. Cand am ajuns la zidul ei, in zadar am incercat sa il urc. Eram deja un copil care abia experimentase primii pasi. Am alunecat si in momentul acela pamantul s-a transformat intr-o piscina cu apa cea mai limpede si albastra pe care am vazut-o vreodata. Alunecarea si scufundarea mea in apa aceasta m-au invaluit in cel mai vindecator sentiment cu putinta. Corpul mi-a revenit la normal.  Nu as mai fi vrut sa ies vreodata afara, dar aveam un tel…sa ajung la ea! chiar daca darul pe care il aveam pentru ea disparuse!

M-a vazut. Privirile ni s-au intalnit dar in loc sa gasesc si pe chipul ei zambetul pe care i-l daruiam eu din strafundul existentei mele, i-am vazut expresia incruntata, enervata…                                                                                             M-a alungat aratand sugestiv cu mana. Mi-a poruncit sa ies din apa, sa plec inapoi de unde am venit.

Fara sa zic un cuvant de impotrivire, am inotat pana la margine, m-am catarat afara si am aruncat o ultima privire cu ochii inlacrimati si glasul mort in sus, spre zidul ei, spre ea.  Nu mai era soare. Ma certa, ma alunga! Am plecat capul dezamagita, cu pasii resemnati prin mocirla m-am intors  inapoi spre casa pustie unde zacusem si inainte bolnava. M-am intins din nou pe patul rece si tare.

Imi amintesc ca priveam intr-o oglinda ca dintr-o alta viata cum dormeam langa mine… o alta eu. Stiam ca era defapt sufletul meu. Speriata am incercat sa-mi contopesc din nou sufletul cu trupul. Priveam tot prin oglinda cum alergam dupa suflet. Cand in sfarsit am reusit sa ma unesc cu el, m-am trezit…

S-a intamplat din nou! Inima imi batea gata-gata sa-mi sara din piept. Nu ma pot obisnui. Fiecare vis de-al meu ramane intens, patrunzator si ma lasa mereu confuza. Sa plang? Sa rad?

Am cautat  o interpretare a acestui ciudat vis:

„Oglinda nu apare prea des in vise deoarece visul insusi este o oglindire a vietii reale si a trairilor. Daca totusi apare trebuie luata in serios. Egiptenii considerau  ca oglinda din vis prevesteste moartea sau o catastrofa deoarece in oglindire suntem in afara noastra, iar sufletul nu este palpabil. O alta interpretare mai moderna ar fi regasirea de sine.”

Anunțuri

2 gânduri despre “Alergand dupa suflet…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s