A fost o data ca-n povesti, a fost ca niciodata, o fetita inocenta si naiva. Credea in povestile nemuritoare si lumi imaginare. Credea cand ii spunea ca e o printesa, printesa lui…
!!!Nu genul acela de printesa cum intalnim astazi in fiecare colt al internetului!!! printesa- mai presus de cuvant sau de semnificatia lui.
Ii zambea inima ori de cate ori se gandea la chipul lui. Nu exista indoiala ca il iubea, desi mereu i-a venit greu sa transpuna sentimentul in cuvinte. Se impotmolea, se impideca si se izbea de propriul zid. L-a construit in fiecare zi mai solid in jurul sau, pana s-a trezit singura intr-o multime. Nu inteleg! De ce?! era hranita doar cu fericire, o copilarie fericita, cu iubire sincera si neconditionata. De ce s-a incapatant sa traiasca inauntru? „Afara” sunt atatea oportunitati…
Trecerea timpului face asta. Nu o pot numi maturitate, inca nu a ajuns acolo. Nu-mi amintesc cand s-a produs schimbarea. S-a intamplat pur si simplu. Am crescut! Uneori imi este amintit ca inca detin titlul de „printesa lui”, nu mai este la fel. Nu mai cred … in cuvinte. Nu mai exista acele secrete doar ale noastre. Exista doar zidul care nu are nici cea mai mica intentie sa cedeze prea curand (desi am promis).
Regret ca mi-am pierdut naivitatea pe drum. Il iubesc, ma iubeste, insa intre timp s-a plictisit sa se arunce in zid de unul singur. Ne uitam din cand in cand unul la celalalt surprinzandu-ne regretul din ochi si zambetul chinuit de pe buze. A renuntat si el. Stiu ca asteapta cea mai mica fractura a zidului. Stiu ca ar sapa cu mainile goale prin betoane legatura dintre noi, drumul inapoi spre mine. Uneori isi aminteste, dar am trecut amandoi (partial) peste copilaria mea.
Am fost „printesa lui”. Astazi sunt epava „printesei”, cea pe care a facut-o sa planga, certand-o ca are alte dorinte, alte perspective…
Dandelion 
Crede-mă, zidul acela va cădea. E doar o chestiune de timp.
Şi se va întâmpla când te vei aştepta cel mai puţin!
asta mi-a adus aminte de : „printesa timp de-o zi, tot timpul” .