Ma duc in lume dupa usa!


Atunci nu mi-a fost frica de intuneric. Pe bau-bau nu-l cunosteam.  Cainii mari si rai ma lasau sa ii sufoc in brate, multumindu-se doar sa maraie ca mai  apoi sa se aseze si sa ma lase sa-i incalec spre uimirea si mai ales emotiile tuturor.  De oameni rai nici nu auzisem. In schimb mi-era frica de usa. Mai exact de dupa usa.

Cand eram mici si deloc cuminti maica-mea ne zicea ca daca mai facem rele pleaca in lume dupa usa  si nu se mai intoarce niciodata. Noi cascam ochii cat niste farfurioare de dulceata si cu barbiile tremurande ne asezam pe pat si ne tineam in brate inchipuindu-ne deja orfane. Ea ca un adult se distra copios pe seama noastra, eu insa chiar am crezut  multa vreme ca in  spatiul care se creaza intre o usa si perete exista o alta lume sau ca pe acolo se face intrarea in alta lume. Si tin sa mentionez ca nu-mi imagiam lumea aceea ca o lume frumoasa. O lume unde dispareau mamicile pentru totdeauna nu putea fi o lume frumoasa.  Asa de frica imi era de usi ca atunci cand ne jucam de-a v-ati ascunselea si aveam proasta inspiratie sa ma ghemuiesc tocmai dupa usa (jumatate din sticla) inima statea sa-mi explodeze de teama ca atunci cand voi iesi din ascunzatoare voi iesi intr-o alta dimensiune si ma blestemam singura ca am indraznit sa calc partea aceea interzisa in mintea mea de copil terorizat a casei.

Tot dupa usa se pare ca am invatat pronuntia corecta a cuvantului „mama”. Da, sora-mea fiind disperata de faptul ca ziceam „meme” in loc de „mama” si profitand de aceasta fobie a mea cu dupa usa, m-a transformat intr-o prizionera a spatiului acela ingust si sinistru – nu m-a eliberat numai cand am tipat cu toata forta care o au plamanii unui copil de 1-2 ani  dupa ajutor, adica „MAMA!!!!”

Astazi, de intuneric tot nu mi-e frica (… cand nu sunt singura sau e lumina), l-am cunoscut intre timp pe bau bau si pe asistentii lui-  dar nu mai tinem legatura,  si cainii…am o vorba- nu o sa vreau inel, ci  un caine ca un el sa ma auda spunand „I do!”.   In legatura cu oamenii rai… bine zice Dostoievski : „Am vazut si-mi dau seama ca oamenii pot fi minunati si fericiti fara sa piarda capacitatea de a trai pe pamant. Nu vreau si nu pot sa cred ca raul este o stare normala a oamenilor, si totusi ei toti isi bat joc de aceasta credinta a mea.”

Cu toate astea voi pleca la un moment dat dupa usa unei masini, tren, avion intr-o lume apoi in alta, alta si alta… si ca orice adolescent imi imaginez ca ma asteapta. Daca nu cu bratele deschise cu usile deschise sau  purtand cheia la vedere  sau  daca nu… gasesc eu un geam… o piatra!  😀

Anunțuri

2 gânduri despre “Ma duc in lume dupa usa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s