De ce nu am plâns?


Adesea începutul este confundat cu sfârșitul.

Știam că acest ceas va sosi și îl așteptam cu emoții în banca mea. Fiecare sunet de clopoțel mă apropia tot mai tare de momentul ce tocmai a trecut…

Mă tot gândesc că nu este „La revedere” , doar că acum visele noastre, născute pe băncile școlii, au învățat să zboare și e timpul să părăsească cuibul în căutarea îndeplinirii.

Amintirile ce le-am cules în fiecare zi timp de 12 ani sunt în schimb atât de grele, încât dacă ar fi să le așez pe un raft nou, acesta ar ceda sub povara greutății. Îmi amintesc cât de mult nu mi-a plăcut la grădiniță, frica și timiditatea care mi-au impulsionat pașii în prima zi din clasa I, entuziasmul primei zile de liceu, primul bal, miile momente imortalizate în poze, majoratele, întâlnirile, secretele naive din adoleșcența lungă, orele de meditații, prima dezamăgire, îndeplinirea primului vis, primii fiori si ultima țigare fumată pe ascuns…

Tinerețea constă în vise care merită trăite intens și zgomotos cu zâmbete sincere, împleticite pe note de fericire până în vârful capului. Dar cu toatea acestea, cei 12 ani de școală nu au fost cei mai frumoși ani din viață! Dacă cei mai frumoși ani din viață au fost temele, proiectele eseele, referatele – atunci trebuie să fi făcut ceva rău cândva!

Liceul l-am încheiat cu câte un discurs din partea fiecărui profesor, o ultimă morală insoțită de urările de bine care au fost din suflet.

Unii ne-au sfătuit să invățăm pentru bacalaureat chiar dacă se știe că porcul nu se ingrașă in Ajun, cu speranța și încrederea că noi vom reuși.

Alții ne-au spus că în ciuda dificultăților care le-au întampinat alături de noi au reușit să vadă ceea ce e mai bun în noi și și-au dat seama că în clasa noastră s-a invațat cu sufletul mai mult decât cu capul și că acesta este motivul principal pentru care oricât de mult i-am supărat, nu au putut să ne poarte pică. Când ne-au mulțumit pentru că au avut ce invăța de la noi, am simțit un fior ciudat și rebel ce mi-a fugit prin vene.

Alții ne-au promis că vor veni la supravegheat la bac (să ne tină de șase), pe când unul singur ne-a reproșat că am avut un parcurs interesant: în 4 ani de liceu am invățat cum să obținem chiulind, nemuncind și apoi brusc a venit vorba de politică (cum s-a făcut legătura între politică si (să) trăi(ți)tul bine nu mai știu, dar s-a legat și a fost fluent). Niciodată nu mi-au plăcut orele cu acest profesor. La sfârșit ne-a spus in fugă și printre zâmbetul care de obicei anunța nota preferată și a chiar împărțit ultimii 3 pe referatul nepredat în timpul grevei, că ne dorește ca toate gândurile să ni se îndeplinească.

Un profesor mult mai simpatic ne-a spus cu un umor negru că ne vedem la toamnă, pentru a doua sesiune de bac.

Și să inchei intr-o notă mai din vremurile noastre, discursul meu preferat a început cu un profesor, drag mie, spunându-ne că în comunism exista o vorbă : „Dragi tovarăși, nu ne-a fost ușor… ” și a contiunat să ne mărturisească cum nu ne-a fost ușor nouă să avem profesori exigenți, așa nici profesorilor exigenți nu le-a fost ușor să înfrunte lipsa ambiției din partea unora, dar vorba românului: „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune!”. Orice am alege să devenim: profesori, traducători, matematicieni sau orice altceva, va fi cineva care va fi mandru de noi în orice moment dacă nu vom uita esențialul, și anume – calitatea de a fi om…

Dragi colegi, mi-ați fost dragi fiecare în parte și îmi va fi dor să deschidem aceeași usă dimineața. Când ne vom întalni pe stradă prea grăbiți și schimbați, abia având timp pentru un „bună, ce mai faci?” îmi voi dori probabil să derulez timpul inapoi la atunci când aveam prea mult timp de pierdut împreună, să povestim câte-n lună și stele,  dar până atunci, unii ne-am spus din păcate „Rămâi cu bine până în 2020, la întâlnirea de 10 ani!” atunci când ne-am spus „Pa!” după absolvire…

Aș fi vrut să plang cand s-a terminat. Am ramas în schimb cu nostalgia uscată …

Promoția 2010, felicitări, mult success de acum înainte!  Sunteți liberi!

Anunțuri

16 gânduri despre “De ce nu am plâns?

  1. sfarsiturile-s mereu urate, chiar si alea fericite. pentru ca-i trist sa te desparti pur si simplu de o etapa din viata, ca si cum pierzi un pic din tine.
    incearca sa nu te gandesti la ce nu o sa mai ai, ci la ce o sa ai de acum inainte.
    i miss you :*

  2. foarte frumos…dar m-a intristat…eu nu vreau sa mi se termine anii de libertate si adolescenta…sa imi schimb prietenii si obiceiurile …

  3. Felicitări!
    Mie nu mi-a plăcut deloc liceul: abia am aşteptat să-l termin odată şi să plec de acolo 😛
    Întâlnirea de 10 ani nu s-a ţinut şi nu m-am mirat deloc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s