My earthquake wakes me from a sleep that never comes


Cu  rafala  respiratiei mele le trimit invartindu-se intr-un dans, in care legea gravitatiei nu exista, spre destinele lor inexacte. Parasute micute se inalta in vant increzatoare si gratioase pierzandu-se senin in albastrul cerului.

La fel este si in viata. Ne trezim prinsi de un  vartej scapat de sub control si nu putem face decat sa speram la o aterizare lina.

Unele prietenii prind radacini, dar altele nu.

Este tragic si minunat.

Le urez noroc in timp ce ma intorc si caut inca un  buchet de vise.

Anunțuri

11 gânduri despre “My earthquake wakes me from a sleep that never comes

  1. Imi pare rau ca fericirea ta a zburat intr-un vartej de ganduri si intamplari ciudate. Stiu ca nici timpul nu vindeca mereu problemele…insa le cicatrizeaza. Vroiam de cateva zile sa iti las un mesaj…stiu o sa fie cel mai ciudat mesaj pe care l-ai primit pe blog, caci am cateva lucruri sa iti spun, poate ca nu au legatura in mod direct cu tine, insa eu asa le atribui cate-o data in mintea mea.
    Cand am descoperit numele blogului tau, gandul mi-a zburat la una dintre cele mai bune prietene pe care eu o alint de 4-5 ani „dandelion”. Citind ce scrii tu in postari, mi-am dat seama ca ii semeni foarte mult ei si nu m-am oprit din citit.
    Nu te cunosc, poate ca nu stiu nici ce varsta ai … insa pentru mine esti asemenea prietenei mele si de fiecare data cand scrii ceva trist citesc cu empatie.

    Imi pare extrem de rau pentru situatia in prin care treci – insa daca ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti, sa te asculte sau sa iti spuna o parere din exterior poti oricand sa ma strigi. Nu vreau sa iei mesajul meu ca pe o nebunie si sa ma crezi vre-o nebuna. Insa in clipa asta asa am gandit, ca poate intr-o zi o sa ai nevoie de o straina care sa iti vorbeasca sau sa te asculte.

    Imi pare rau daca ti s-a parut deplasat mesajul meu, te rog sa ma ierti.

  2. Unii nu sunt făcuţi să fie copaci; să prindă rădăcini; sunt desţeleniţi…apoi îi poartă vântul. Altora noi le smulgem rădăcinile, şi o facem cu pământ cu tot, o vreme dor crăpăturile.
    Ca poveste, suntem, pe dinăuntru, precum copacii; cezuri în înăuntrul altor cezuri. Ca poveste, continuăm de fiecare dată; de la început…o poveste începe, într-o viaţă de om, de mai multe ori.

      1. A fost o bucurie când te-am aflat cândva, demult…când m-ai găsit în lumea asta virtuală nuştiucum, dar astfelaflându-te.
        Suntem femei-floare; cuvânt suav prin excelenţă, dar perisabil…ca mai toţi oamenii-floare, nu? Unele gânduri, fără să se ştie, sunt aduse, cumvamagic, împreună.

  3. Încă ceva, pentru tine, cu drag; un gând pe care ţi-l lăsasem şi pe tărâmul meu de cuvânt…şi iartă invazia.

    “Acum, nimic nu-mi poate-aduce înapoi
    Splendoarea-n iarba traita de noi doi
    Nu vom jeli a florii mareţie
    Putere vom gasi în amintirea-i vie.

    Chiar dacă-n veci mi-umbri-vor norii
    Splendoarea ierbii, semeţia florii

    Îndeplini-ţi-s-ar visul cel aducător de.
    Leac vom gasi, sa nu ne doară
    În ce păstram de-odinioară”.
    William Wordsworth

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s