This is not my home…


Adevarul este ca nu am facut nici un pas fara sa am certitudinea unei plase de siguranta sub mine, ca cineva ma iubeste si imi poarta de grija, semnalizand pericolul, alungand raul, invelindu-ma in  brate protectoare ce tin de cald, de foame, de sete, de mama, de tata, de sora….

Oricand m-as fi prabusit, era cineva acolo asteptand sa ma invete sa ma adun de pe jos, sa ma refac din cioburi si sa-mi umplu golurile, sa pasesc din nou cu incredere si echilibru. Intotdeauna se trezeste  cineva care sa ma trezeasca, o vorba care sa ma aline, o intamplare care sa ma aduca la viata, un om caruia sa-i pese de ceea ce se intampla cu mine.

Astazi am desfiintat plasa de siguranta de sub mine si ma misc incert, cu toata spaima colectionata de un suflet pustiit, intr-o viata scurta, prefacandu-ma ca sunt pregatita unei plimbari intr-o jungla cu nisipuri miscatoare.

Oare de ce iti promit ca totul va fi bine, lipindu-ti un sarut de frunte, luandu-ti respiratia pentru ultima data printr-o imbratisare strangulatoare, impingandu-te  apoi intr-un  gol adanc? Am promis ca voi fi jos sa te prind! Tu stii ca nu pot fi, dar nu ma mustrezi. Te conformezi, te lasi impins, resemnat fluturand steagul alb deasupra capului, facandu-mi tot mie „crima” mai usoara. Pentru asta te-am iubit astazi!

Scriu acum sub influenta trecutului, cu groaza trezirii intr-un oarecare viitor, cu frica ca nu mai pot aduce nimic inapoi, dar extrem de detasata si linistita. Nu stiu daca sa ma intristez si sa ma pun placinta melancolica in canapea si sa dau drumul robinetelor de lacrimi sau sa ma asez in fata televizorului si sa rad ca ceea ce se intampla in filme am trait si eu odata.

Slava Domnului, sunt  niste vise si amintiri frumoase. Nu, nu de tipul celor pe care le povestesti cu senitatate si degajare nepotilor la 70 de ani, dar de genul celor pe care cu fruntea ingandurata si cu un zambet dulce si amar le impartasesti celui mai drag nepot.

Nu mai stiu daca am uitat, daca am incurcat totdeauna cu niciodata, nu stiu daca a fost bine sau rau, daca a fost intre, daca o sa mai fie vreodata, daca nu mi s-a rupt pentru eternitate firul de viata pe dinauntru.

Mereu ma uit demna in oglinda si imi spun ca bravo tie, bine ai facut ca nu te-ai multumit cu un cules de firimituri. Astazi imi e pofta tare si dor nebun de o portie zdravana de firimituri. Aproape la fel de tare cum incerc sa fiu fericita si sunt. Poate ca nu ca atunci, dar nici nu-mi lipseste nimic. Mi-a mers bine in ultimul timp, am realizat unele lucruri de care sunt mandra…

Toate trec. Din toate, ramane doar vantul. O amintire a felului in care iesea fumul. O durere scurta si intepatoare. Raman doar dorinta de fericire si promisiunea solemna de a o gasi.

Anunțuri

2 gânduri despre “This is not my home…

  1. A., te îndemn să realizezi și când se scrie „fi” sau „fii”. Căci corect e „Tu stii ca nu pot fi”. Lucrurile se pot complica cu reguli gramaticale, dar îți propun să asculți cuvintele: dacă e un i prelung atunci scrii „fii”, dacă e unul scurt, precum în modul infinitiv al verbului „a fi”, atunci scrii „fi”. Desigur, această metodă merge numai dacă vorbești corect. Știu, limba română e mai grea decât germana.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s