În această clipă aproape 7 miliarde de oameni respiră în enormitatea lumii. Unora, le este frică să trăiască. Se ascund în umbrele diafane ale unor stereotipuri învechite, pe cand alţii, se regăsesc în fiece nimic pretios. Unii au învăţat să mintă doar ca să poată supravieţui în această societate perfidă. Alţii, înfruntă adevărul, oricat de dureros ar fi. Cativa numara. Numara acele lacrimi pe care le versi. Numara de cand erau copii mici. Numara: sfarsituri inaripate de minuni, frumoase, cristaline, pete de cioburi in zbor spre cer, emotii, fericire de roua mumificata, sangerari de petale sclipitoare, fiecare tristete, un manunchi de vise nenascute, suflete batrane in trupuri delicate si tinere, prea subtiri si mult prea fragile, imprastiate prea departe de mine, de tine. Pe cand unii isi metamorfozau esecurile in noi inceputuri, 
brodand muzica peste zgarieturi, dansand cu suspinele sufletului in buzunare, altii numarau vocile intuiţiei şi incandescenţele dragostei portative. Numarau 7 miliarde de oameni, cu sapte miliarde de suflete- unele imperceptibile, altele inteligibile şi mult-prea sesizabile, cand ar fi avut nevoie sa numere un singur suflet care sa le compuna formula fericirii, ca sa nu se avante aievea sa numere timpul.
Bineinteles ca imi imaginam ca va fii altfel! Credeam ca o sa am mai mult timp sa ma bucur de cuvinte frumoase, de zambete, de muzica, de libertate, de siguranta, de flori, de lacrimi, de somn, de fericire, de oameni dragi, de prieteni vechi, de luna, de soare, de stele, de cer, de ploaie, de mirosul de dupa ploaie, de culori, emotii, iubire, de greseli, de dorul de a pleca, de a cunoaste si intelege mai bine ce a fost, de a imbratisa ce va urma… Dar nu am! As fi vrut sa am mai mult timp pentru mai multe idei, pentru mai multa vointa, pentru mai mult curaj pentru mai multe zambete, mai multe vieti de trait, mai multe calitati, mai multe carti citite, mai multe povesti, mai multe amintiri, mai mult de oferit…
Dandelion 